Ce a cautat Catavencu in Norvegia

0
126


Pentru că unii dintre români, în ciuda verii politice toride, şi-au văzut de viaţa lor, am decis şi noi, privind trist spre vara care s-a cam dus, să vă prezentăm una dintre cele mai spectaculoase vacanţe petrecute anul acesta de un artist român.

Este vorba de actorul Lari Giorgescu, interpretul unui Caţavencu fabulos în spectacolul lui Gigi Căciuleanu „D’ale noastre", montat la Teatrul Naţional din Bucureşti. E adevărat că Lari este încă foarte tânăr şi „nevalidat" ca artist, cum ar spune proaspătul preşedinte al ICR, neintrând, prin urmare, în zona de interes a domnului Marga şi a instituţiei pe care o conduce, dar asta nu ne-a împiedicat pe noi să-i luăm totuşi un interviu în care ne-a povestit cum şi-a pe­tre­cut el vacanţa de vară făcând turul Norvegiei pe bicicletă.

 Lari, de ce, dintre toate ţările din lume, ai ales să traversezi Norvegia?

Eram vara trecută în Parcul Cişmigiu cu prietenul meu, scenograful  Vladimir Turturică, şi-i povesteam despre o călătorie pe care o făcusem în România cu bicicleta. Şi el mi-a mărturisit atunci o idee de-a lui mai veche, de a face pe bicicletă turul Munţilor Scandinaviei. Am fost din primul moment entuziasmat de planurile lui. Numai că el nu avea în minte o dată precisă pentru acea aventură şi atunci i-am propus să facem un proiect împreună în vara următoare. Suna extrem de incitant. Dar am realizat repede că un tur al Munţilor Scandinaviei ar fi presupus cel puţin şase luni de lipsă din Bucureşti, aşa că, privind realist problema, am decis să parcurgem doar partea cea mai spectaculoasă a acestui traseu, şi anume Norvegia.

Cât de lung a fost acest drum?

Am parcurs 3.500 de kilometri din Oslo până în cel mai nordic punct, timp în care am trăit nişte lucruri fabuloase. Toate astea însă le veţi vedea în curând, pentru că întreaga noastră aventură a fost filmată de noi şi va fi transpusă într-un film, „Away to Norway".

Şi cum era, domnule, vremea în Norvegia?

Ce a cautat Catavencu in Norvegia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here