Neo-naziştii norvegieni au depus mărturie în favoarea lui Anders Breivik. "Norvegia se balcanizează"

0
44


Extremişti de dreapta norvegieni au depus mărturie astăzi, în cea de-a 31-a zi a procesului lui Anders Behring Breivik, apărarea încercând să demonstreze că atacurile sângeroase din 22 iulie 2011 au fost rezultatul unor convingeri ideologice împărtăşite de alţii, nu consecinţa unei boli mintale.
“Norvegia e în război, e pe cale de balcanizare. Nu suntem doar atacaţi. Suntem pe cale de a fi eradicaţi", a susţinut Tore Tvedt, fondatorul mişcării neonaziste Vigrid, citat de AFP.

“Considerăm Islamul o ameninţare pentru societatea şi valorile norvegiene", a declarat Arne Tumyr, liderul organizaţiei “Stop islamizării Norvegiei". El a lansat o tiradă virulentă împotriva Islamului, “o religie a violenţelor, o religie a războaielor", şi a profetului Mahomed, “un delincvent sexual, jefuitor de caravane, asasin, criminal de război".

Deşi martorii audiaţi astăzi au exprimat păreri apropiate celor ale lui Brievik, niciunul nu şi-a declarat sprijinul deschis faţă de atacurile comise de acesta.

n faţa protestelor avocaţilor părţilor civile, apărătorul lui Breivik, Geir Lippestad, a explicat că aceste mărturii au fost necesare pentru a demonstra că inculpatul este sănătos mintal. “Obiectivul nostru nu este de a pleda pentru o opinie politică, ci de a demonsta că viziunea despre lume a acuzatului este împărtăşită de alţii", a afirmat avocatul.

La sfârşitul lunii aprilie, judecătorii au stabilit o a treia expertiză psihiatrică în cazul lui Breivik pentru evaluarea sănătăţii sale mintale, mai scrie agenția franceză, preluată de Agerpres. Inculpatul vrea să fie declarat sănătos din punct de vedere psihic, pentru ca ideologia pe care o promovează să nu fie invalidată de un diagnostic.

Neo-Naziştii Norvegieni Au Depus Mărturie În Favoarea Lui Anders

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here