Norvegianul Henrik Ibsen a fost primul mare dramaturg modern. Piesele sale se remarcă printr-o deosebită varietate de stiluri, de la realismul din "Hedda Gabler" pînă la fantezia din "Peer Gynt". El era admirat pentru măiestria tehnică, simbolistică şi psihologie adîncă. Ibsen s-a născut pe 20 martie 1828, în oraşul-port Skien, şi a mai avut 5 fraţi.
Pe cînd avea 8 ani, tatăl său a dat faliment. În următorii 8 ani, familia sa a trăit într-o mică fermă de lîngă Skien. La 15 ani, Ibsen era ucenicul unui farmacist din Grimstadt. Avea o viaţă singuratică şi înclinaţie spre poezie. În 1849, a intrat la Universitatea din Christiania (actualul Oslo), dar a renunţat repede din cauza lipsei de bani. Viaţa sa nu a fost uşoară mulţi ani. A scris pentru un ziar şi s-a îngrijit de un mic teatru. A călătorit în Germania şi Danemarca, unde a studiat scenografia. A continuat să scrie poezie şi piese, fără succes, însă. În 1864, ajutat de un mic guvernator şi de prietenii săi, Ibsen a părăsit Norvegia, stabilindu-se la Roma. Prima sa piesa de succes, "Brand", avea să apară în 1865, ca un poem narativ. Refăcută ca dramă, a fost pusă în scenă în 1885. În ea se povesteşte despre viaţa aspră a unui ministru care renunţă la compromisuri şi la favorurile pe care le putea obţine prin poziţia sa socială. Următoarea sa piesă a fost "Peer Gynt" (1867), povestea unui călător prin lume, implicat într-o serie de aventuri remarcabile. Punctul de vedere al autorului este clar: o viaţă fără ritm are puţin sens şi puţină menire. A urmat "Liga Tinereţii" (1868), despre corupţia în politică, şi "Împărat şi Galilean" (1873), o pledoarie pentru un nou tip de Creştinism. "Stîlpul societăţii" (1877) şi "Casa cu păpuşi" (1879) se ocupă de reformele sociale bazate pe principii de onestitate şi libertate, "Fantomele" (1881) vorbeşte despre tragedia bolilor care afectează mintea, fiind probabil cea mai mare piesă a lui Ibsen. Printre ultimele sale lucrări se remarcă "Un inamic al oamenilor" (1882), o comedie cu serioase sub-sensuri; "Raţa Sălbatică" (1884), care combină realitatea cu poezia, şi "Rosmersholm" (1886), consacrată conflictului dintre conştiinţă şi dorinţa de libertate. "Hedda Gabler" (1890) este o puternică tragedie domestică, încheiată prin sinuciderea eroinei. După ani de viaţă petrecută la Roma, Dresda sau München, Ibsen se întoarce în Norvegia în 1892. Era bogat, onorat pretutindeni şi iubit de conaţionalii săi. Piesele sale erau traduse în multe limbi, fiind jucate pe toate marile scene ale lumii. A murit în Christiania, la 23 mai 1906.
