0
1515

Ancorarea se face în trei etape, astfel încât platforma să ajungă la acelaşi nivel cu marea
Ancorarea se face în trei etape, astfel încât …

Două companii norvegiene dezvoltă proiecte similare

 

Ideea construirii unei centrale electrice plutitoare îi aparţine inginerului britanic Stephen Salter, cel care a inventat, la începutul anilor ’70, primele generatoare electrice bazate pe energia valurilor.

Salter şi-a propus să folosească turbinele eoliene drept maşini de produs ploaie. Forţa vântului era folosită în proiectul lui pentru a împrăştia apa mării sub formă de picături fine la înălţimi de peste 30 de metri. Aceşti stropi urmau să alimenteze formarea norilor şi ar fi crescut cantitatea de precipitaţii în zonele de coastă secetoase. Ideea cu ploaia a căzut însă la proba practică, după ce norii artificiali au "refuzat" să se îndrepte spre mal, iar precipitaţiile cădeau tot deasupra mării.

Echipa lui Salter a reuşit o platformă excepţională, care a fost preluată de firma "Blue H". Ancorată precum geamandurile, cu patru cabluri ce pot fi ajustate în funcţie de nivelul apei mării, platforma lui Salter a devenit acum baza viitoarelor centrale electrice.

 

Prima centrală eoliană plutitoare din lume va fi ancorată în Marea Mediterană, după ce a trecut cu bine ultimele teste desfăşurate în portul italian Brindisi, în decembrie 2007
Prima centrală eoliană plutitoare din lume va fi …

Statoil şi Statkraft

 

Şi două companii norvegiene investesc masiv în producerea unor centrale plutitoare eficiente. Specialiştii de la Statkraft construiesc, de pildă, o platformă triunghiulară, care va avea în fiecare colţ câte o uriaşă turbină eoliană. Scopul acestui design este folosirea vântului indiferent de direcţia din care suflă. …Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.