Accident grav în Norvegia: două autocare s-au ciocnit frontal

0
231

O coliziune între două autocare, unul norvegian, iar celălalt suedez, cu turişti străini la bord, s-a soldat cu moartea a două persoane şi rănirea gravă a mai multor altor persoane, în vestul Norvegiei, au anunţat autorităţilelocale, relatează AFP. Cele două vehicule au intrat în coliziune frontală, luni seara, pe un drum între localităţile Sogndal şi Lekanger, a declarat pentru AFP Hans Petter Harlem, şeful pentru operaţiuni în cadrul poliţiei locale. Accidentul s-a soldat cu doi morţi şi mai mulţi răniţi grav, a anunţat primarul din Sogndal, Jarle Aarvoll, pentru postul de televiziune TV2 Nyhetskanalen.

Potrivit agenţiei NTB, cele două victime sunt o norvegiană şi o taiwaneză. În total, 30 de persoane se aflau la bordul celor două autocare, a precizat poliţia, între care 22 de asiatici, potrivit NTB. Potrivit unor fotografii difuzate de presa norvegiană, cabina şoferului autocarului suedez este complet comprimată, iar mai multe geamuri au fost spulberate.
Vestul Norvegiei este, cu fiordurile sale, o atracţie turstică de vară. Săptămâna trecută, un camion polonez a luat foc într-un tunel rutier în aceeaşi regiune, antrenând spitalizarea a 73 de persoane, intoxicate cu fum, inclusiv turişti chinezi, francezi şi germani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here