Aproape 500 de burse universitare, într-un program România-Norvegia-Islanda-Liechtenstein

0
203


Peste 330 de studenţi şi 140 de cadre didactice universitare din România, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein vor beneficia de burse în cadrul unui program de cooperare în domeniul învăţământului superior, care se va derula între cele patru ţări în intervalul 2013-2016.

Programul "Burse şi cooperare interinstituţională în domeniul învăţământului superior", în valoare de aproape 4,5 milioane euro, are ca scop sprijinirea studenţilor din orice ciclu de studiu şi a personalului din universităţile româneşti, pentru studii şi perfecţionare în Norvegia, Liechtenstein şi Islanda. De asemenea, programul include şi stagii în România ale unor profesori şi studenţi din Norvegia, Liechtenstein şi Islanda, precum şi proiecte de cooperare între universităţile din cele patru ţări, în vederea întăririi relaţiilor de cooperare academică.

Ministrul delegat pentru cercetare şi învăţământ superior, Mihnea Costoiu, a precizat miercuri, la evenimentul de lansare a proiectului, că valoarea totală a acestuia, pentru etapa în curs, este de 4,44 milioane de euro, din care patru milioane de euro provin din partea ţărilor donatoare – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein -, restul fiind cofinanţare din partea statului român.

"Cel mai mare beneficiu al programului este cooperarea interinstituţională dintre universităţi. Ţinem la internaţionalizarea universităţilor noastre", a mai spus Costoiu.

Aproape 500 de burse universitare, într-un program România-Norvegia-Islanda-Liechtenstein

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here