Cisco vrea să cumpere grupul norvegian Tandberg pentru 2 miliarde euro

0
157

Cisco intenţionează să preia grupul norvegian Tandberg, specializat în echipamente pentru teleconferinţe, pentru un preţ stabilit la 17,2 miliarde coroane (2,04 miliarde euro), au anunţat joi cele două grupuri, potrivit Les Echos.

Oferta, ce propune 153,5 coroane în numerar pe acţiune, evaluează acţiunile Tandberg cu 11% peste cotaţia de la închiderea şedinţei de miercuri.

"Consiliul administrativ Tandberg a decis în unanimitate să recomande oferta acţionarilor", a anunţat Tandberg într-un comunicat.

Cisco Systems, un gigant american al echipamentor de reţele IT, a anunţat la rândul său că directorul general al Tandberg, Frederik Halvorsen, va continua să conducă operaţiunile.

"Situaţia se prezintă foarte bine până în prezent, însă oferta este valabilă timp de patru săptămâni, şi ar putea exista alţi candidaţi", a declarat Martin Hoff, analist în cadrul Arctic Securities.

Sursa: NewsIn

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here