Alegeri parlamentare 2016
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte tuturor alegătorilor din străinătate că în acest an au la dispoziţie – pe lângă votul la secţiile de votare organizate în localurile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti – posibilitatea de a vota prin corespondenţă sau la secţii de votare speciale înfiinţate în localităţi unde cel puţin 100 de persoane solicită acest lucru. Pentru exercitarea votului prin corespondenţă sau la o secţie special înfiinţată în apropierea domiciliului/reşedinţei este obligatorie înscrierea în Registrul Electoral.
De asemenea, MAE recomandă tuturor românilor care doresc să îşi exercite dreptul fundamental la vot la alegerile parlamentare de anul acesta să se înscrie din timp în Registrul Electoral. Pentru înscrierea în Registrul Electoral, alegătorii trebuie să parcurgă următorii paşi:
1. Să descarce formularul cererii de înscriere în Registrul Electoral, pentru votul în străinătate la alegerile parlamentare, disponibil pe site-ul MAE la:
http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/cerere_inscriere_vot_in_strainatate.pdf. Modelul cererii de înscriere în Registrul Electoral, pentru votul în străinătate la alegerile parlamentare este, de asemenea, disponbil aici.
2. Să completeze formularul cu datele personale şi să bifeze una dintre cele două opţiuni: vot prin corespondenţă sau vot la o secţie specială.
3. Să semneze şi să dateze cererea;
4. Să anexeze copia paşaportului cu menţionarea statului de domiciliu sau copia actului de identitate, împreună cu copia documentului care dovedeşte reşedinţa în străinătate. Lista documentelor care atestă reşedinţa în străinătate pentru fiecare stat este disponibilă pe site-ul MAE: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/omae500.pdf;
5. Să depună personal sau prin poştă cererea de înregistrare şi documentele anexate la misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reşedinţă.
Alegătorii români cu domiciliul sau reședința în Norvegia se pot înscrie în Registrul electoral prin intermediul Ambasadei României la Oslo (adresa: Oscars gate 51, 0244 Oslo; program de lucru cu publicul: Luni – Vineri, orele 8.30 – 17:00). Înscrierea în Registrul Electoral a debutat la 1 aprilie 2016 şi se va încheia aproximativ cu trei luni înainte de data alegerilor, care urmează să fie stabilită, conform legii, prin hotărâre de Guvern.
Prin reședință în străinătate se înțelege adresa din străinătate la care persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu, și unde posedă un drept legal de ședere mai mare de 90 de zile.
MAE a realizat o rubrică de „Întrebări frecvente pentru alegătorii din străinătate” referitoare la procedura de votare aferentă alegerilor parlamentare care vor avea loc la sfârşitul acestui an. Rubrica prezintă răspunsuri la cele mai uzuale întrebări adresate de cetăţenii români din afara graniţelor şi de presa din România cu privire procedura de vot pentru acest scrutin. Documentul Întrebări frecvente pentru alegătorii din străinătate este disponibil aici. De asemenea, pliantul MAE Cum puteţi vota în străinătate – Alegeri parlamentare 2016 poate fi consultat aici.
Informaţii detaliate despre organizarea în străinătate a scrutinului electoral pentru Parlamentul României din anul 2016 sunt disponibile pe site-ul Ambasadei României la Oslo (http://oslo.mae.ro/, la secțiunea Actualitatea Ambasadei și banner-ul web Alegeri Parlamentare 2016), al Ministerului român al Afacerilor Externe, www.mae.ro/parlamentare-2016) și al Autorității Electorale Permanente din România (www.roaep.ro).