NORVEGIA: ALEGERI CU MINTEA TREAZĂ
În Norvegia, partidul laburist şi aliaţii săi de stânga au revenit la putere, după patru ani de guvernare de centru-dreapta. Alegerile s-au desfăşurat într-o atmosferă sobră, în parte pentru că vânzarea băuturilor alcoolice este interzisă cu desăvârşire pe timpul scrutinului. Aşa se face că unii norvegieni au venit la urne şi cu speranţa că noiii guvernanţi vor schimba vor reforma această lege prohibitivă.
De cinci ani, Norvegia nu a mai părăsit primul loc din clasamentul ţărilor în care se trăieşte cel mai bine. Dar asta nu înseamnă că au dispărut toate motivele de nemulţumire. De exemplu, comerţul cu băuturi alcoolice este monopol de stat, supus unor restricţii severe. Iar în zilele când sunt alegeri, vânzarea băuturilor tari este pur şi simplu interzisă. O interdicţie pe care mulţi cetăţeni nu o înţeleg.
Tinerii se consolează cu berea şi visează la o schimbare: ”Cred că e o greşeală, dar pentru mine nu contează. Putem să bem bere. Dar cred că o să se schimbe. Am auzit că, după noua lege, oamenii vor putea să voteze chiar dacă sunt beţi.”
Viitorul prim-ministru social-democrat a promis mai multe fonduri pentru învăţământ, sănătate şi combaterea sărăciei, dar, deocamdată, nimic despre liberalizarea băuturilor.