Norvegia, membră a Spaţiului Economic European, dar nu a Uniunii Europene, este ţara la care visează euroscepticii britanici. Dar este oare văzută astfel şi de ţările care doresc să se alăture navei europene de croazieră?
La marginea apei, cu privirea întoarsă spre Marea Nordului, un tânăr cu pielea bronzată ia o duşcă de bere şi apoi rămâne o clipă tăcut. "Vrem să rămânem stăpâni asupra afacerilor noastre, lansează acesta în cele din urmă, şi nu să lăsăm Bruxelles să ne dea ordine. De ce am integra UE? Doar ca să plătim pocinoagele altor ţări?" Ridicând din umeri, el îngână refrenul atât de cunoscut de britanici: "O ducem mai bine fără UE".
Cu toate acestea, scena nu se desfăşoară pe pământ britanic, iar aceste vechi refrene nu sunt îngânate de un englez. În Bergen, al doilea cel mai mare oraş al Norvegiei, acest gen de părere este aproape universal iar Hans-Erik Almas, 23 de ani, se numără printre cei 80% dintre norvegieni care cred că ţara lor are dreptate în a nu adera la UE.
Un exemplu perfect
Această idee este din ce în ce mai răspândită pe celălalt ţărm al Mării Nordului, în Marea Britanie. Pe 1 iulie, în The Sunday Telegraph, David Cameron a emis posibilitatea organizării unui referendum privind viitorul ţării în UE. În ceea ce priveşte acest subiect, Norvegia este adeseori citată drept un exemplu perfect de ţară care, chiar şi în afara UE, reuşeşte să rămână prosperă.