Doi români, căutați de autoritățile din Norvegia. Cazul lor prezentat la una dintre cele mai populare emisiuni din țara nordică

0
510

Doi români sunt căutați de autoritățile norvegiene, fiind acuzați că sunt implicați în mai multe jafuri. De fiecare dată, ținta acestora erau femeile bătrâne, cărora le furau portofelele. Modul de acționare al românilor a fost prezentat în cadrul unei emisiuni populare din Norvegia, unde a fost prezentată poza cu aceștia.
Cei doi români ar face parte dintr-o grupare care jefuiește femei bătrâne. Trei conaționali au ajuns deja în spatele gratiilor, iar unul dintre ei a fost condamnat la doi ani de închisoare. Alți doi sunt însă de negăsit. Gruparea infracțională a jefuit cel puțin 13 femei bătrâne din mai multe orășele din Norvegia.
Anna Mary Midtskog, în vârstă de 88 de ani, a fost jefuită în toamna anului trecut.  Ea se afla într-un magazin, când a căzut în capcana unui infractor român. “Era un bărbat în fața mea, care a răsturnat mai multe iaurturi pe podea. L-am ajutat să curețe”, a explicat bătrâna. Când a ajuns la casă, Mary Midtskog a realizat că portofelul ei, în care se aflau echivalentul a 160 de euro, a dispărut. Imediat, femeia a alertat autoritățile. “Nu mai simt că sunt în siguranță”, a mărturisit femeia, pentru emisiunea norvegiană. După acest incident, femeia se teme să mai meargă în magazine, fără să fie însoțită.
image006

mai mult la :  www.libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.