Fonduri de la norvegieni pentru cultura, sanatate si energie

0
204


Ministerul Fondurilor Europene a lansat oficial granturile din Spaţiul Economic European (SEE) şi norvegiene, pentru perioada 2009-2014.
România are la dispoziţie peste 300 de milioane de euro pe care îi poate folosi pentru o mai bună funcţionare a justiţiei, a sănătăţii şi pentru integrarea romilor. Banii vin de la norvegieni care vor să reducă decalajele sociale şi economice. Norvegia vrea, totodată, să-şi întărească relaţiile cu statele în care finanţează programe.Ministerul Fondurilor Europene a lansat oficial granturile din Spaţiul Economic European (SEE) şi norvegiene, pentru perioada 2009-2014.Fondurile SEE şi norvegiene reprezintă un instrument important pentru dezvoltarea unor sectoare cheie, a declarat marţi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.„Norvegia şi România sunt aliaţi şi parteneri în Europa. Chiar dacă Norvegia nu este parte a Uniunii Europene, suntem parteneri în acordurile economice. Prin intermediul granturilor, susţinem creşterea economică şi socială în Europa. Un alt obiectiv este acela de a întări relaţiile bilaterale dintre furnizorii şi beneficiarii granturilor”, a declarat, marţi, ambasadorul Regatului Norvegiei la Bucureşti, Tove Bruvik Westberg.Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a spus că toate aceste programe sunt în folosul cetăţenilor.Granturile sunt distribuite prin 22 de programe pentru proiecte în următoarele sectoare prioritare: managementul şi protecţia mediului, schimbări climatice şi energie regenerabilă, societatea civilă, dezvoltare umană şi socială, protejarea patrimoniului cultural, inovare în industria verde, cercetare şi burse, dezvoltare umană şi socială, justiţie şi afaceri interne, promovarea muncii decente şi a dialogului tripartit.

Fonduri de la norvegieni pentru cultura, sanatate si energie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here