FOTO Încălzirea globală şi urmările sale: în Norvegia a murit un urs polar

1
586


Ursul polar din fotografia de mai jos are 16 ani şi a murit de foame din cauză că topirea gheţii a dus la dispariţia focilor pe care acesta le vâna şi cu care se hrănea, notează The Guardian. Doctorul Ian Stirling susţine că ursul era sănătos în aprilie, când a fost examinat de specialişti în Sudul Svalbard din Norvegia, dar în câteva luni starea lui de sănătate s-a degradat. După expertiza din primăvară, la trei luni a fost găsit decedat în regiunea nordică a Svalbard, mult mai departe decât obişnuita sa rază de acţiune. Stirling a spus că majoritatea fiordurilor din Svalbard nu au îngheţat iarna trecută cum era normal, astfel că ursul a fost forţat să plece mai departe de zona sa obişnuită pentru a vâna şi a se hrăni. Din poziţia ursului, care se poate vedea în fotografia de mai jos, Stirling spune că se poate trage concluzia că acesta a leşinat din cauza foamei şi a murit. Nivelul gheţii din regiunea arctică a ajuns la cel mai scăzut nivel în 2012, cauza fiind, susţin cercetătorii, încălzirea globală.

Citeste mai mult: adev.ro/mr3w5f

FOTO Încălzirea globală şi urmările sale: în Norvegia a murit un urs

1 COMENTARIU

  1. Dar in Norvegia nu exista magazine cu peste semiexpirat si expirat? De ce se pescuieste asa mult, incat sa se strice in galantare, in loc sa le lase si ursilor ceva de mancare ? Ok, inteleg ca nu mai e peste prin balti, dar n-au ajuns acolo destui „pesti” din RO, ca in mod sigur ursul polar i-ar digera si pe aceia… Pacat, totusi, ca n-a tuns nimeni ursul, ca sigur s-a cam incins cu atata blana si untura pe el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.