Înainte de a citi mai departe, opriţi-vă o clipă şi imaginaţi-vă: o familie modestă, muncitoare, profund credincioasă, cu cinci copii. Într-o zi oarecare, poliţia vine acasă şi ia doi dintre copii. A doua zi, poliţia apare din nou şi ia şi ceilalţi copii, inclusiv pe cel care are doar patru luni şi este alăptat. Totul pentru că directoarea şcolii unde învaţă cei mici s-a supărat când una dintre fete a cântat melodii religioase.
Ştiţi că am descris, sumar, drama familiei Bodnariu –el, inginer informatician, ea, asistentă medicală – ai căror copii au fost luaţi în custodie de către statul norvegian în urma unor acuzaţii misterioase. Se pare – spun „se pare” pentru că autorităţile norvegiene invocă „interesul superior al copilului” pentru a acţiona într-o totală lipsă de transparenţă – că totul a pornit după ce directoarea şcolii a decis că educaţia creştină pe care o primesc copiii este periculoasă. În consecinţă, minorii au fost luaţi de la familia naturală, iar statul norvegian a deschis procedura de adopţie într-un timp record. O precizare: potrivit unor relatări din presă (singura sursă disponibilă), copiii au fost controlaţi medical şi nu s-a constatat vreo formă de abuz fizic sau psihic.
Asemenea fapte îngrozitoare erau rare până şi în anii cei mai crânceni ai stalinismului. Nici măcar KGB-ul nu se folosea în mod sistematic de copii ca să-i incrimineze pe părinţi. Au fost câteva cazuri puternic mediatizate, iar propaganda sovietică îi încuraja pe copii să îşi toarne părinţii, dar în realitate au fost situaţii rare. În Norvegia, tot mai multe relatări arată că aceasta este practica autorităţilor: să se folosească de declaraţii (dirijate prin întrebări tendenţioase) ale unor minori pentru ca, ulterior, aceştia să fie luaţi de la familia biologică şi daţi spre adopţie. Statisticile ne demonstrează că tot mai multe familii de străini cu rezidenţă/ cetăţenie norvegiană sunt victimele unor răpiri de minori supervizate de către stat. Norvegia are o anumită tradiţie în a distruge vieţile copiilor. După cel de-al doilea război mondial, circa 9-12.000 de copii născuţi din relaţiile unor norvegience cu militarii germani care ocupaseră ţara au fost trataţi ca nişte criminali. Mamele, etichetate drept „prostituate”, au ajuns în lagăre de concentrare. Copiii, taxaţi drept „şobolani”, au fost închişi în spitale psihiatrice, unde au fost bătuţi, abuzaţi şi torturaţi – nu exagerez, nu fac decât să citez un articol din The Guardian care invocă mărturiile supravieţuitorilor. Prin 2011, statul norvegian se certa prin instanţe cu supravieţuitorii şi refuza să-i despăgubească.
mai mult la :
http://www.contributors.ro/global-europa/masinaria-absurda-a-statului-norvegian-a-furat-copiii-familiei-bodnariu-presedintele-romanilor-tace/