"Grădină zoologică umană", la Oslo, amenajată pentru a combate rasismul din Norvegia

0
232


Doi artişti au amenajat într-unul dintre cele mai elegante parcuri din Oslo expoziţia "Congo Village", în care 80 de persoane sunt închise într-o "grădină zoologică umană", cu scopul de "a eradica amnezia colectivă a norvegienilor în privinţa rasismului", informează Reuters.

Repunând în scenă o expoziţie similară din 1914, artiştii Lars Cuznor şi Mohamed Ali Fadlabi spun că Norvegia, una dintre cele mai bogate naţiuni din lume, cu reputaţia unei ţări înclinate spre toleranţă, a început în ultimii ani să îşi suprime intoleranţa doar în jurul zilei sale naţionale, celebrată în fiecare an pe 17 mai. Expoziţia "Congo Village" – care, în urmă cu 100 de ani a prezentat triburi africane, a atras 1,4 milioane de vizitatori în decurs de patru luni – va beneficia de această dată de sprijinul unor voluntari, care au acceptat să participe la acest proiect, trăind într-o "grădină zoologică umană", amenajată sub forma unor colibe asemănătoare acelora dintr-un sat din regiunea subsahariană. "Norvegienii şi-au promovat această imagine a unei societăţi post-rasiale şi s-au convins, pe plan intern, că au o societate bună şi tolerantă", a declarat, vineri, artistul Lars Cuznor, de origine suedezo-canadiană. "Este un brand major de ţară care se autoperpetuează, dar aceasta este o imagine falsă", a adăugat el.

"Grădină zoologică umană", la Oslo, amenajată pentru a combat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here