Handbal: Rusia – Norvegia este finala Europenelor din Suedia

0
514

Norvegia a învins în a doua semifinală a Campionatului European de handbal feminin din Suedia, echipa Franţei cu 28-24 şi va juca cu Rusia în finala mare pentru aurul continental.

Franţa a început foarte bine semifinala cu Norvegia şi a condus ostilităţile în permanenţă până la jumătatea primei reprize, conducând aproape tot timpul cu câte două goluri diferenţă, 2-0, 3-1, 5-3, 8-6, până ce Norvegia a revenit şi a reuşit să preia conducerea, 9-8.

A urmat o perioadă, minutele 22-28, în care nordicele au marcat trei goluri consecutive şi s-au distanţat la 14-11 pentru a câştiga finalmente prima repriză cu 15-12.

După pauză, Franţa a reuşit să se menţină în plasa Norvegiei dar nu a mai preluat conducerea, egalitatea înregistrându-se în minutele 35, 16-16, 38, 17-17, şi, ultima dată, minutul 57, 24-24.

În ultimele trei minute nordicele au marcat din nou patru goluri consecutive şi au câştigat partida cu 28-24, calificându-se în finala mare de duminică unde va întâlni campioana mondială en-titre, Rusia.

Gro Hammersang şi Kristine Lunde au marcat opt şi, respectiv, şapte goluri pentru Norvegia, în timp ce pentru Franţa s-au remarcat Angelique Spincer şi Christine Vanparys Torres, ambele cu câte cinci goluri marcate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.