Hram în Parohia Ortodoxă Română din Oslo, Norvegia

Duminică, 10 mai a.c., Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului şi Sfinţii Mucenici Ioan Valahul şi Halvard Norvegianul” din Oslo îşi sărbătoreşte hramul. Slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Dr Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, alături de un sobor de preoţi.
Cei doi mucenici ocrotitori ai acestei parohii vor fi prăznuiţi în această duminica premergătoare sărbătorii lor. Sfântul Mucenic Ioan Valahul este pomenit în calendarul creştin ortodox pe 12 mai, iar Sfântul Mucenic Halvard Norvegianul pe 15 mai.

Sfântul Mucenic Ioan Valahul sau Românul s-a  născut într-o familie de ţărani evlavioşi din Oltenia. Crescut de mic în dreapta credinţă, la doar 15 ani, în toamna anului 1659, tânărul Ioan a fost luat în robie, de către o ceată de turci care au făcut mari jafuri prin satele româneşti, în drum spre Dunăre, şi au luat în robie mulţi tineri nevinovaţi. Trecând Dunărea, turcii şi-au împărţit robii, luând fiecare după voie şi plăcere pe cine voia. Într-o zi Ioan a fost silit spre necurata patimă de către un turc, pe care l-a refuzat cu scârbă, mărturisind că este creştin şi urăşte patimile păgâneşti. Mâniindu-se, voia să-l silească, dar tânărul creştin, întărit de râvna credinţei în Hristos, l-a lovit şi a murit îndată.

Ceilalţi ostaşi l-au legat în lanţuri iar după câteva luni de chinuri şi de mers pe jos, turcii au ajuns la Constantinopol, iar neîntinatul Ioan a fost dat ostatic femeii turcului ucis de el pe cale, drept pedeapsă, ca să-i fie slugă până la moarte. Acea femeie, rănindu-se de frumuseţea lui Ioan, îl trăgea spre necurata desfrânare şi spre legea mahomedană, silindu-l să se lepede de credinţa creştină. Mărturisind dreapta credinţă şi refuzând îndemnurile spre desfrânare, mărturisitorul Ioan a fost aruncat în temniţă şi apoi supus la foarte multe chinuri. Rămânând neschimbat şi tare în slujirea lui Hristos, a fost condamnat la moarte prin spânzurare, la 12 mai 1662.

Sfântul Mucenic Halvard Norvegianul s-a născut în jurul anului 1020, în satul Husaby, în partea de sud-est a Norvegiei. Se trăgea dintr-o familie înstărită: tatăl lui, pe nume Vebjørn, era negustor pe mările nordului, iar mama sa, Torny, era rudă apropiată a Sfântului Rege Olav, creştinătorul Norvegiei. Părinţii lui Halvard erau creştini şi l-au crescut de mic în duhul învăţăturii creştine şi mai ales al jertfirii pentru ceilalţi. Halvard a ajuns, asemenea tatălui său, negustor.

În primăvara anului 1043, tânărul Halvard se afla pe malul mării, pregătindu-şi corabia pentru a trece fiordul Drammen. În acest timp a văzut o femeie tânără, însărcinată, alergând îngrozită spre el, cu hainele rupte şi ochii plini de lacrimi. Printre suspine, tânăra, care era o roabă, i-a spus sfântului că trei bărbaţi o urmăreau, învinuind-o că furase ceva din cortul lor. Femeia a început să jure că este nevinovată, rugându-l pe Halvard să nu o lase în mâinile cruzilor urmăritori. Sfântul s-a umplut de milă şi i-a spus femeii să urce în barcă şi să nu se teamă de nimic. Cei doi au început să străbată fiordul Drammen, încercând să scape de vikingii care îi urmăreau. În cele din urmă, lau ajuns pe Halvard şi iau poruncit să le-o dea pe femeie, însă acesta le-a răspuns că nu le poate împlini cererea, pentru că aceasta jurase că nu furase nimic şi le-a promis că va plăti el însuşi tot ce le lipsea. Urmăritorii sau înfuriat şi mai mult şi i-au spus sfântului că dacă nu le va da femeia de îndată, îl vor omorî şi pe el. 
Halvard s-a arătat neînduplecat, iar păgânii luându-şi arcurile, au început să tragă în cei doi. Trei săgeţi au străpuns trupul lui Halvard, lăsându-l neînsufleţit în corabie, iar femeia însăşi a murit sub ploaia de săgeţi a barbarilor. După ce şi-au văzut fapta mârşavă împlinită, bărbaţii au legat de gâtul lui Hallvard o piatră de moară şi l-au aruncat în mare. Potrivit tradiţiei, trupul tânărului mucenic în loc să se scufunde, plutea pe apă. În scurtă vreme în jurul lui Halvard s-a adunat mulţime de oameni, înţelegând prin această minune că dobândiseră un nou sfânt în cer. Au luat cu mare dragoste moaştele martirului şi le-au aşezat cu evlavie într-o biserică din oraşul Oslo, avându-l ca model şi rugător pe mărturisitorul lui Hristos Halvard, cel care îşi dăduse însăşi viaţa pentru a împlini porunca Mântuitorului: „Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are: ca sufletul său să şi-l pună pentru semenul său.” (Ioan 15, 13) La moaştele sale au început să aibă loc minuni iar lumea venea de pretutindeni pentru închinare şi primenire sufletească. În anul 1130, pe locul unde odihneau moaştele sfântului, a fost ridicată o biserică de piatră iar Halvard a devenit ocrotitorul oraşului Oslo. Din păcate, azi nu se mai păstrează decât ruinele acestei biserici iar moaştele sfântului au dispărut. Sfântul Halvard este cinstit până astăzi ca ocrotitorul oraşului Oslo (stema oraşului îl înfăţişează ţinând în mâini trei săgeţi şi o piatră de moară) şi al celor nevinovaţi.

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Doamne ajută,