Magda Pălimariu, în Ţara Fiordurilor

1
530

Prezentatoarea rubricii meteo de la Pro TV a petrecut o săptămână în îngheţata Norvegie, pe unele dintre cele mai bune pârtii de schi din Europa.

Anul acesta am fost pentru prima dată în Norvegia şi am stat o săptămână în Lillehammer. Ca în toate vacanţele mele din ultimii ani, am fost în Norvegia împreună cu iubitul meu, Alex. Am plecat din Budapesta şi am făcut trei ore cu avionul până în Oslo, iar de acolo am luat un tren de mare viteză şi am făcut două ore până în Lillehammer.

Am mers cu un pachet turistic care includea biletul de avion, cazarea pentru şapte zile şi micul dejun. Norvegia este o ţară scumpă, aşa că cei care se hotărăsc să meargă acolo e bine să se intereseze din timp de ofertele turistice disponibile.

Pe pârtiile olimpice

Am avut parte de o săptămână de schi cu adevărat profesionist, chiar pe pârtiile unde s-au ţinut Jocurile Olimpice de iarnă din 1994, la Lillehammer. Eu sunt o împă timită a schiului, este unul dintre sporturile mele preferate şi îmi doream de mult să ajung în Norvegia, care este renumită pentru pârtiile foarte bune pe care le are. Parcul Jocurilor Olimpice din Lillehammer este impresionant şi mă bucur că am avut ocazia să schiez pe toate pârtiile de acolo.

Lillehammer, oraşul-muzeu

Centrul oraşului poartă încă amprenta secolului al XIX-lea, cu minunate căsuţe de lemn şi străduţe întortocheate. Ca obiective turistice în Lillehammer recomand Muzeul Maihaugen, cel mai mare muzeu în aer liber din Norvegia, Muzeul de Artă Flygelet, dar şi Biserica de lemn Garmo, construită pe la 1150.

Am vizitat şi Oslo, unde îmi pare foarte rău că am ratat Palatul Regal, pentru că se încheiase programul vizitelor publice, aşa că am fost nevoită să mă mulţumesc cu priveliştea de afară. În Oslo mi-au mai plăcut Catedrala Oslo, a treia ca mărime din capitala norvegiană, Muzeul de Artă Modernă şi Fortăreaţa Akershus…. articol complet la EVZ.ro

1 COMENTARIU

  1. nu stiu care este MOTIVUL,de ca mediatizati atat
    vacantele unor persoane care TREC prin VIATA si
    PATUL unor oameni ,de altfel CONTROVERSATI.
    persoane care nu ne fac CINSTE noua ROMANILOR.
    Ii sugerez celui (celei)care a scris reportajul sa se ocupe de altceva.nu ne intereseaza ASA CEVA.
    Daca ai fost BINE PLATIT cautati si alte
    CHIFTELE sau JAMBOANE
    Aduna Ciolane . si PAZESTE-O noaptea, uitate pe gaura cheiei de la usa , poate ne spui ce activitate NOCTURNA are NEVINOVATA si /s-au ce culori de
    BALONASE FOLOSESTE. Nu te intreb de GUST dar
    poti da cu PRESUPUSUL ,deci chiar nu ne
    INTERESEAZA.un ziar ca EVZ.ro sa dea o
    asemenea VESTE p-tru ROMANI a cazut ca o
    BOMBA . Cadev-ar pe picioare sa va vina
    MINTEA la CAP. Vai de voi.
    Asteptam si alte VESTI de la ziar ,precum ca va-ti MAZGALIT cu cerneala de la tipar s-au cu CACAO
    de orce CULOARE si DENSITATE. hai … multa…si
    …..mare STIRE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.