NORVEGIA 🇳🇴 Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov au identificat vineri, 30 august, în posesia unui bărbat în vârstă de 44 ani din municipiul Brașov, două autoturisme care figurează ca fiind căutate de autoritățile din Norvegia.
„Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «tăinuire», urmând ca în urma probatoriului administrat să se stabilească întreaga stare de fapt”, a precizat prutăorul de cuvânt al IPJ Brașov…
mai mult la : newsbv.ro