Norvegia finanţează organizaţii româneşti cu 26 milioane de euro

0
487

Peste 50 de întreprinderi private şi organizaţii non-guvernamentale din ţara noastră vor primi circa 26 de milioane de euro din partea Norvegiei pentru proiecte menite să le eficientizeze operaţiunile, potrivit Innovation Norway, o entitate publică în cadrul Ministerului Norvegian al Comerţului şi Industriei.
Fondurile au fost disponibile prin intermediul Programului Inovare Verde în Industria din România din cadrul Granturilor norvegiene, iar proiectele selectate se află în curs de implementare. Investiţiile vizează, printre altele, crearea de locuri de muncă, reducerea emisiilor de CO2, eficienţa energetică sau colectarea şi tratarea deşeurilor.
1428938516421
Reprezentanţii instituţiei au precizat: „Investiţiile în noi tehnologii ecologice şi inovarea ecologică sunt importante pentru realizarea unei creşteri economice sustenabile. În ciuda unor îmbunătăţiri în ultimii ani, România este încă în urma mediei Uniunii Europene atunci când vine vorba de eco-inovare în companii, şi în special în întreprinderile mici şi mijlocii. În acelaşi timp, există o lipsă de fonduri disponibile pentru a sprijini eco-inovarea”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.