Juriul Premiului Uniunii Europene pentru Arhitectura Contemporana a desemnat cel mai bun edificiu modern al ultimilor doi ani: Opera Nationala din Oslo, proiect arhitectural conceput in 2008 de agentia norvegiana Snohetta, coordonata de arhitectii Craig Dykers si Kjetil Traedal Thorsen. Cei doi au devenit celebri ca artizani ai bibliotecii din Alexandria, in 2002.
Cladirea premiata este construita in centrul capitalei norvegiene, in zona Bjorrita. Este un edificiu cultural luxos, in care predomina marmura si sticla. In interior au fost proiectate un oras in miniatura si doua sali de spectacol, cu 1.300 de locuri. “Aceasta opera este, mai intai, un spatiu urban foarte fizic, oferit orasului. Este emblematica pentru noua tipologie a cladirilor care regenereaza orasul”, a explicat Francis Rambert, presedintele juriului. Finalistii au fost alesi din 340 de proiecte propuse de asociatiile membre ale Consiliului European de Arhitectura si alte asociatii nationale de arhitectura. Juriul a fost prezidat de Francis Rambert si i-a avut ca membri pe Ole Bouman, Irena Fialova, Fulvio Irace, Luis M. Mansilla, Vasa J. Perovic si Carme Pinos. Unul dintre cele mai importante si prestigioase premii in arhitectura,
Premiul European este acordat o data la doi ani pentru a rasplati creativitatatea operelor create in acest interval si pentru a sublinia ca arhitectura moderna este inradacinata social si cultural in orasele europene si este importanta in viata de zi cu zi a oamenilor. Juriul ofera si o mentiune speciala arhitectilor debutanti, castigata anul acesta de Lea Pelivan si Toma Plejic, pentru scoala gimnaziala din Koprivnica, Croatia…. www.romanialibera.ro/ Opera din Oslo, cea mai frumoasa cladire moderna (VIDEO)