Patru tineri care au supravietuit atacului comis de extremistul Breivik au intrat in Parlamentul norvegian

0
201


Patru tineri laburişti care au supravieţuit atacului armat comis de către Anders Behring Breivik pe Insula Utoeya în 2011 au intrat în Parlamentul norvegian.

Treizeci şi trei de tineri care au scăpat cu viaţă în urma atacului armat comis de extremistul de dreapta la 22 iulie 2011 au candidat pentru un mandat de parlamentar, relatează AFP.

Patru dintre ei au reuşit să fie aleşi, în ciuda înfrângerii suferite de coaliţia de stânga în exerciţiu, condusă de Jens Stoltenberg.

În total, Partidul Laburist a câştigat 55 de mandate din cele 169 ale Parlamentului norvegian.

Acuzându-şi victimele că încearcă să obţină avantaje pe baza promovării multiculturalismului, Breivik a deschis focul la o tabără de vară a Tineretului Laburist, provocând moartea a 69 de persoane, majoritatea adolescenţi.

Patru tineri care au supravietuit atacului comis de extremistul Breivik au intrat in Parlamentul norvegian

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here