Povestea halucinantă a unui fost preot care a înşelat mai mulţi români stabiliţi în Norvegia

0
180


Anchetat de politiştii vasluieni într-un dosar economic care nu s-a finalizat încă, un fost preot din Bacău face "ravagii" în Norvegia. Bărbatul este acuzat că ar fi păcălit mai mulţi români.

Petrică Leascu a fost implicat, în 2011, într-un scandal de proportii în interiorul Episcopiei Husilor, atunci când s-a aflat că se aliase cu un preot din zona Husilor, Gimi Petru Oprea, pentru a fraieri statul român cu suma de 6 miliarde lei vechi, scrie vrn.ro.

Leascu, de loc din zona Oituz, judetul Bacău, fusese coleg de facultate cu preotul Oprea, iar acesta, în baza relatiilor apropiate, i-a dat o lucrare de reparatii la biserica din satul Gusitei, comuna Dimitrie Cantemir, Bacău însă lucrarea nu s-a mai executat, iar firma lui Leascu a intrat în faliment.

Acum, fostul preot este acuzat de români stabiliti în Norvegia de faptul că ar fi înselat alti români care îsi duc zilele în Oslo, oameni necăjiti. Prejudiciul se ridică la peste 6.000 de euro.

Daniel Solheim, un român stabilit în Oslo a spus că fostul preot a fugit deja din Norvegia.  "A fugit din Norvegia după ce a înselat români de aici, care căutau locuri de închiriat, luând cu el toti banii oamenilor necăjiti, peste 36.000 de coroane, în jur de 4.000 de euro. Mi-a spus că se duce la Berlin, să ia o masinã pentru activitatea lui de constructii, iar de ieri (30 aprilie, n.r.) nu mai răspunde deloc la telefon", a explicat românul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here