Premierul norvegian Jens Stoltenberg şi-a prezentat marţi guvernul de coaliţie de stânga, la o lună după ce a reuşit să-şi păstreze majoritatea parlamentară în urma alegerilor legislative din 14 septembrie, relatează AFP.
Jumătate din noua echipă a lui Stoltenberg, care îşi păstrează postul, este formată din femei – 10 din cele 20 de ministere – o tradiţie în Norvegia, în timp ce şapte miniştri sunt nume noi.
"Cu jumătate din echipă formată din femei, cu vârste cuprinse între 32 şi 66 de ani, şi cu reprezentanţi din toate regiunile ţării, guvernul are o reprezentare largă", a declarat Stoltenberg, la încheierea consiliului extraordinar de miniştri desfăşurat la Palatul regal. "Sunt fericit că pot combina noutatea cu experienţa", a declarat el.
Printre noii veniţi în Guvern se află ministrul muncii, Hanne Bjurstroem, fostă responsabilă cu negocierile privind clima, şi ministrul apărării, Grete Faremo, decan de vârstă al Partidului Laburist.
Marii învingători ai scrutinului din 14 septembrie, laburiştii şi-au consolidat influenţa, cu 12 ministere, inclusiv trei dintre cele mai importante: în afara de premierul Stoltenberg, Jonas Gahr Stoere a fost reconfirmat la conducerea Ministerului de Externe, iar Sigbjoern Johnsen, un alt veteran al partidului, preia Ministerul de Finanţe.
În schimb, stânga socialistă pierde un post şi controlează patru ministere, spre deosebire de partidul centrist, care păstrează în special Ministerul Petrolului, un post important într-o ţară aflată printre principalii exportatori de hidrocarburi din lume.
Pe de altă parte, numeroşi miniştri îşi schimbă atribuţiile, cum este cazul liderului grupului parlamentar al socialiştilor, Kristin Halvorsen, şi cel al centriştilor, Liv Signe Navarsete. Prima a trecut de la Ministerul de Finanţe la Educaţie, iar cea de a doua de la Comunicare la Afaceri comunale şi departamentale.
La legislativele de luna trecută, stânga şi-a păstrat o majoritate parlamentară redusă de 86 de mandate din cele 169. NewsIn
Premierul norvegian de stanga si-a prezentat guvernul la o luna de la alegeri