Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a delegaţiei Parlamentului Regatului Norvegiei

0
216


Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut astăzi, 4 septembrie 2014, o întrevedere cu delegaţia Parlamentului Regatului Norvegiei, formată din membri ai Comisiei pentru Finanţe şi Afaceri Economice, aflată în vizită în România. Din delegaţia norvegiană au făcut  parte parlamentarii Gjermund Hagesæter, Hans Andreas Limi, Ulf Leirstein, şi Tom E.B. Holthe. De asemenea, la convorbiri au participat ambasadorul Regatului Norvegiei la Bucureşti, Tove Bruvik Westberg, precum şi ambasadorul României la Oslo, Daniel Ioniţă.
Discuţiile s-au purtat într-un cadru ce a reconfirmat stadiul excelent al relaţiei bilaterale. Interlocutorii au remarcat amploarea dialogului, atât la nivel parlamentar cât şi guvernamental şi legăturile economice tot mai consistente.
Au fost trecute în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cu accent pe importanţa consolidării dialogului politico-diplomatic şi a cooperării economice, fiind exprimat interesul pentru continuarea dezvoltării cooperării dintre cele două ţări, în conformitate cu statutul României şi al Regatului Norvegiei de Aliaţi NATO.
În acest context, atât secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, cât şi partea norvegiană au convenit asupra faptului că relaţia bilaterală dispune de un potenţial important de sporire a investiţiilor norvegiene în România, în special în domeniile energetic şi agro-alimentar, precum şi de consolidare a investiţiilor norvegiene în domeniul industriei navale.
Parlamentarii norvegieni au manifestat interes pentru identificarea oportunităţilor oferite de România în vederea stimulării creşterii schimburilor comerciale, în condiţiile în care nivelul exporturilor României în Norvegia este mai ridicat comparativ cu nivelul importurilor. În anul 2013 volumul total al schimburilor comerciale s-a ridicat la peste 700 milioane euro, iar semnalele sunt încurajatoare pentru acest an. Astfel, la 30 iunie 2014, volumul total al schimburilor comerciale a fost de 275,20 milioane de euro, din care exportul a fost de 226,76 milioane de euro şi importul de 48,44 milioane de euro.
Secretarul de stat român a evidenţiat climatul de stabilitate din România, inclusiv la nivel legislativ, propice investiţiilor străine şi creşterii schimburilor comerciale.
În cadrul discuţiilor, secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a reiterat preocuparea faţă de evoluţiile de securitate din Ucraina şi nevoia acordării unui sprijin solid din partea UE, coordonat cu partenerii euro-atlantici, pentru procesul de stabilizare şi reformă a Ucrainei, menit să asigure parcursul european ales în mod liber de poporul ucrainean.
În ceea ce priveşte Republica Moldova, interlocutorii au subliniat necesitatea unui sprijin substanţial şi concret pentru cetăţenii Republicii Moldova şi autorităţile de la Chişinău, pentru susţinerea aspiraţiilor pro-europene şi democratice liber asumate, sprijin cu atât mai necesar în contextul situaţiei din regiune şi al apropiatelor alegeri legislative din Republica Moldova.
 

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a delegaţiei Parlamentului Regatului Norvegiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here