Cei 158 de pasageri de la bordul unei curse a companiei scandinave SAS, ce efectua un zbor între oraşul Nisa (sudul Franţei) şi capitala norvegiană Oslo, au fost nevoiţi să rămână în carantină timp de 10 zile după ce avionul lor a aterizat la destinaţie chiar în momentul din care autorităţile norvegiene anunţaseră că încadrează Franţa în „zona roşie”, relatează Agerpres.

Cei aflaţi la bord sperau să scape de carantină şi au aplaudat când pilotul le-a comunicat că vor ateriza fix la miezul nopţii, a relatat cotidianul Dagbladet. Un singur minut le-a adus, însă, caratina.

Potrivit înregistrărilor de pe aeroportul din Oslo şi ale companiei SAS, cursa SK4700 a aterizat în capitala Norvegiei fix la miezul nopţii. Site-ul de specialitate FlightRadar24 a consemnat aterizarea pe pista de la Oslo la ora locală 00:01 locală, 22:01 GMT, adică cu nouă minute mai devreme decât ora programată.

mai mult la  /www.digi24.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here