Sărbătorirea Zilei Limbii Române la Oslo

0
209

La 31 august 2013, Ambasada României la Oslo împreună cu Asociaţia Moldovenilor din Norvegia, Organizaţia Copiilor şi Tinerilor Români din Norvegia, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), filiala Norvegia, şi Asociaţia Culturală Româno-Norvegiană RNK au sărbătorit Ziua Limbii Române prin organizarea unei recepţii la sediul misiunii româneşti.

Recepţia a întrunit un public numeros, cetăţeni români, moldoveni şi norvegieni, care au asistat la un program artistic ce a cuprins recitări de poezii şi interpretarea unor cântece româneşti. De asemenea, a fost prezentat un mesaj al ministrului român al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, adresat comunităţii românilor din Regatul Norvegiei, precum şi o scurtă istorie a limbii române. Programul artistic detaliat poate fi consultat aici.

Mai mulţi participanţi au purtat costume populare reprezentând diferite regiuni ale României şi Republicii Moldova, iar în cadrul recepţiei au fost servite mâncăruri tradiţionale, precum şi vinuri româneşti şi moldoveneşti.

Marcarea Zilei Limbii Române la Ambasada României în Regatul Norvegiei a fost un bun prilej pentru toţi cei care vorbesc, scriu şi creează în limba română de a se reuni şi a arăta solidaritate în vederea promovării valorilor culturale şi spirituale româneşti. Limba română reprezintă, înainte de toate, unul dintre fundamentele identităţii etnice, culturale şi spirituale româneşti şi moldoveneşti. Limba română a contribuit şi continuă să contribuie în mod armonios la consolidarea locului şi unicităţii culturii române în patrimoniul extrem de divers al valorilor spirituale universale.

… mai mult :

Sărbătorirea Zilei Limbii Române la Oslo

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here